Mohamed Salah, anunț entuziasmant pentru fanii lui Liverpool! Planul atacantului egiptean: „Mi-aș dori să fac asta până în ultima zi a carierei mele”

Mohamed Salah, anunț entuziasmant pentru fanii lui Liverpool! Planul atacantului egiptean: „Mi-aș dori să fac asta până în ultima zi a carierei mele”
  • Publicat:

Mohamed Salah, atacantul în vârstă de 29 de ani al lui Liverpool, a făcut un anunț îmbucurător pentru fanii cormoranilor cu privire la viitorul său.

Atacantul egiptean cotat la 100 de milioane de euro de către site-urile de specialitate are încă un sezon foarte bun în tricoul lui Liverpool.

Mo Salah a înscris șapte goluri în opt meciuri pentru Liverpool, în actuala ediție din Premier League.

Mohamed Salah, anunț despre viitorul său la Liverpool

De asemenea, atacantul a înscris cinci goluri în trei meciuri jucate pentru Liverpool în acest sezon al grupelor Ligii Campionilor.

Recent, Mohamed Salah a anunțat că și-ar dori să își încheie cariera la Liverpool, deși contractul său expiră în vara anului 2023. Acesta este deja de patru ani la gruparea engleză.

„Dacă mă întrebi pe mine, eu mi-aș dori să rămân aici până în ultima zi a carierei mele fotbalistice, dar nu pot să vă spune mai multe, asta nu depinde de mine. Depinde ce vrea clubul, nu ce vreau eu. În acest moment, eu nu mă văd jucând împotriva lui Liverpool. M-ar întrista asta.

E greu, nu vreau să vorbesc despre asta, dar chiar m-ar întrista un astfel de scenariu. Acum, nu mă văd jucând împotriva lui Liverpool, dar haideți să vedem ce se va întâmpla în viitor”, a spus Mohamed Salah, pentru Sky Sports News.

Această declarație a lui Mohamed Salah vine și în contextul în care au apărut informații cu privire la posibilitatea ca acesta să plece la Real Madrid. Potrivit presei internaționale, atacantul ar fi refuzat oferta de 20 de milioane de euro pe an a lui Liverpool, pentru prelungirea contracului, și a cerut 30 de milioane pe sezon.

„Salah este un jucător fantastic. El o dovedeşte pe teren tot timpul. A înscris două goluri frumoase, nu chiar uşoare, şi ajută mult echipa. El o ajută şi defensiv, joacă pentru echipă” – Jurgen Klopp, antrenor Liverpool, despre Mohamed Salah

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×